CLUJ BIKE FEST – 2017

Motoare, concerte, concursuri și multă distracție - toate la un loc la CLUJ BIKE FEST - 2017 ediția cu numărul 20 - organizator: Transilvania Bikers MC 1990.

Am să încep prin a felicita clubul Transilvania Bikers pentru un BIKE FEST cu adevarat reușit din toate punctele de vedere. De câțiva ani observ că acest festival moto prinde o amploare din ce în ce mai mare iar numărul participanților crește considerabil. Nu pot spune sigur dar cred ca anul acesta au fost prezenți peste 2000 de participanți.

Deși nu ma așteptam am fost plăcut surprins vineri, când am ajuns la intrarea campingului Eldorado din Gilău (în jurul orei 15), să văd deja multă lume la intrare și multe corturi montate. Așa cum am fost obișnuiți în fiecare an, membrii clubului ne-au întâmpinat cu o țuică și o insignă care să ne aducă aminte de această ediție a festivalului, festival care a devenit o tradiție pentru motocicliști din toată tara.

 DSC_0006 copy   DSC_0094 copy   DSC_0039 copy

Așadar vineri a început cu aranjatul cortului și a continuat cu multa distracție, concerte, mancare și distracție până dimineața. Mulți nici nu au dormit. La orice ora auzeai câte o motocicletă turată, râsete și voie bună. O atmosferă pe care sincer greu o mai întâlnești undeva.

DSC_0480 copy

Sâmbăta în schimb totul s-a schimbat. Mult mai multă lume deci mult mai multă activitate. Dupa lunga cafea și relaxare în fața cortului sau la terasele amenajate a urmat momentul mult așteptat de majoritatea biker-ilor prezenți și anume marșul până în Cluj-Napoca și înapoi. Organizarea poliției rutiere a fost una impecabilă iar marșul a decurs fără evenimente neplăcute. Aproape în fiecare intersecție am vazut polițiști care blocau accesul mașinilor chiar dacă culoarea semaforului era roșie, lucru care a ajutat la parcurgerea traselului fară opriri și motoare încinse. Astfel cetățenii din Gilău, Florești și Cluj-Napoca au avut ocazia să vadă că existăm și noi în trafic și cu fiecare an ce trece suntem din ce in ce mai mulți pe două roți.

DSC_0438 copy

DSC_0124 copy   DSC_0187 copy   DSC_0304 copy

Marșul a luat sfârșit o dată cu începerea concursurilor de îndemânare, care deja și ele au devenit o tradiție - în special concursul Țzipă-tye pe linoleu și concursul de tricouri ude. Pe lângă aceste concursuri am avut parte și de concursul de motociclete CUSTOM, concurs la care cei prezenți au avut ocazia să vadă motocicleta Goodbye to Gravity creată de Dorin Racz (ANARCHY CUSTOM) pentru campania Enough is Enough by Beard Brothers, campanie care are ca scop comemorarea victimelor de la COLECTIV.

Concursuri Cluj Bike Fest

DSC_0537 copy   DSC_0805 copy   DSC_0828 copy

Concursurile au luat sfarșit și au umrat din nou concerte, distracție și momentul mult așteptat DECERNAREA PREMIILOR și EXTRAGEREA BILETELOR CÂSTIGĂTOAREA DE LA TOMOLĂ. Tombloa organizată în acest an a fost una specială deoarece:

  • o parte din banii strânși au fost DONAȚI
  • marele premiu a fost o motocicletă Suzuki SV 650
  • premiile au avut o valoare de peste 5000 EURO
  • cupele oferite câstigătorilor au fost create din piese moto

Pentru a liniști spiritele sau poate pentru a le agita și mai tare, organizatorii festivalului ne-au surprins cu un spectacol de foc, cu dansuri tribale susținut de trupa de dans LAMIA, după care a urmat un spectacol de STREAPTEASE și din nou muzică rock live care a ținut spiritele aprinse până dimineața.

DSC_0920 copy   DSC_0899 copy   DSC_0913 copy

20170603_230946

DSC_0946 copy   DSC_0964 copy   DSC_0961 copy

Duminică a fost o zi mai scurtă. Așa cum era de așteptat ultima zi este ziua în care toți încep să strânga corturile și se pornesc spre casă. A fost un weekend memorabil și cu siguranță mulți dintre participanți au pornit la drum cu un mic regret și anume regretul că TRANSILVANIA BIKE FEST s-a terminat, dar cu siguranță sunt convins că ediția cu numărul 21 ne va surprinde din nou în anul 2018.


Câteva link-uri utile:


001.Evacuari motociclete - SPARK - motosuport.ro

Content Protection by DMCA.com

No Comments Yet.

Leave a comment