Review casca SHOEI NXR Marquez Power up! TC-1 Lasa un comentariu

Acum cateva zile am postat articolul cu testarea de echipament SPIDI, SIDI si SHOEI, dar ajungand la multe randuri scrise am hotarat ca review-urile despre casca SHOEI NXR Marquez Power up! TC-1 si cel pentru cizmele SIDI VERTIGO 2 sa le fac separat. Daca nu ati citit review-ul despre echipamentul SPIDI – geaca SPIDI EVORIDER, pantaloni SPIDI RR PRO 2 si manusi SPIDI Carbo 1 va sugerez sa faceti acest lucru deoarece SPIDI este unul dintre acei producatori care pune pret pe calitate si mai presus de toate pe nevoile noastre.

Casca SHOEI NXR Marquez Power up! TC-1

La fel ca si echipamentele testate pana acum, casca a trecut prin aceleasi teste. Drumuri lungi, scurte, in oras si in afara orasului, pe ploaie, soare si vant si bineteles am purtat-o din septembrie pana in noiembrie. Aflandu-ma la EST BIKE Adventure in Constanta pentru a-mi lua echipamentul complet pentru testare, Adrian Bustiucel, proprietarul magazinului EST BIKE, mi-a recomandat sa incerc noua casca de la SHOEI si anume modelul NXR. Desi eu aveam in gand sa testez alta casca, in momentul in care am luat in mana acest model am ramas placut surprins cat de usoara este si care pana la urma nu este topul de gama al producatorului nipon.

Exista lucruri care, datorita succesului lor, devin un reper si exact acest lucru s-a intamplat cu SHOEI NXR, o casca sport touring uimitoare. După mai bine de 5 ani de la lansare primului model NXR, acesta continua sa fie una dintre cele mai cautate si mai vandute casti de la SHOEI din mai multe motive pe care voi incerca in acest articol sa  le evidentiez. Succesul SHOEI NXR se bazeaza in primul rand pe faptul ca este o casca derivata din modelul XR-1100 ce s-a bucurat deja de un mare succes la vremea ei si care satisfacea nevoile utilizatorului. SHOEI, vazand acest lucru a decis sa lanseze acest model pe piata, consolidand astfel marile atu-uri ale predecesorului sau.

Asa cum am mai spus acest model nu este topul de gama, ci mai degraba cred eu, este undeva la mijloc, desi cred ca SHOEI o considera o casca entry level. Carcasa castii fiind construita dintr-un material solid numit de producator AIM sau Advanced Integrated Matrix, care in esenta este un material compus din straturi de fibra de sticla si fibre organice, care pot fi sau nu, un tip de fibra de carbon, fac din NXR una dintre cele mai usoare casti entry level de pe piata. Asadar acest model vine cu o carcasa disponibila in 4 dimensiuni diferite iar marimea M, cea pe care am folosito eu, are o greutate de doar 1310 gr., deci este foarte usoara. Desi este usoara si construita din acest material AIM este foarte rezistenta iar la testele SHARP a obtinut un rating de 4 stele din 5.

Asa cum este si normal la o casca noua, aleasa corect ca marime, a fost cam greu sa o pun pe cap din cauza buretilor ce se fixeaza pe zona gatului, iar buretii din zona obrajilor ii simteam cum ma apasa destul de puternic. Aceste 2 aspecte mi-au dat de inteles ca SHOEI NXR este o casca foarte bine gandita si cu siguranta ofera o protectie sporita fata de alte casti, care nu au acei bureti din jurul gatului atat de proeminenti. Ganditi-va la casti ca la o pereche de manusi de piele, nu se vor simti niciodata confortabile inca din prima zi. Asigurati-va ca achizitionati o casca mai stransa si in decurs de o luna va fi perfecta. In cazul meu casca a devenit confortabila dupa aproximativ 2 saptamani de folosire zilnica.

Confort

Daca o casca este usoara, cu siguranta vom avea o casca confortabila. Asadar Shoei NXR este cu adevarat confortabila iar daca veti cauta pe internet, veti vedea ca multe din comentariile celor care au avut sau detin acest model, afirma ca este confortabila. Interiorul castii are o captuseala centrala 3D pentru un confort maxim si o captuseala speciala in zona urechilor, pentru a reduce zgomotul – unul dintre efectele care nu ne plac atunci cand rulam cu viteza mai mare.

Izolare

Din moment ce am mentionat mai sus cuvantul zgomot, izolarea foninca este un alt punct forte de luat in considerare la modelul NXR. Atunci cand conducem cu viteza mai mare si motocicleta detinuta nu are carenaj sau parbriz mai inalt, avem clar nevoie de o casca ce sa izoleze cat mai bine zgomotul. Datorita captuselii interioare, protectiei de la barbie si a etanseitatii bune a vizierei, izolarea fonica si a curentului de aer este perfecta.

Siguranta

Pana acum am vorbit doar de calitatea materialelor folosite de SHOEI. In multe cazuri, asa cum este si in cazul de fata, calitatea ofera si siguranta. Pe langa acest aspect al calitatii, SHOEI ne promite si siguranta. Astfel ca modelul NXR este echipat cu sistemul propriu SHOEI EQRS (Sistem de eliberare rapida de urgenta) care faciliteaza indepartarea castii, din exterior in caz de accident, permitand astfel eliminarea buretilor laterali. Alte doua elemente de siguranta sunt inchiderea de tip double D cu catarama si viziera CWR-1 care se inchide perfect si se blocheaza.

Ventilatie

Nu stiu daca va amintiti sau ati stiut, dar una dintre marile schimbari dintre NXR si predecesorul sau a fost sistemul de ventilație. NXR are unul dintre cele mai bine gandite sisteme de ventilatie de pe piata. Avem patru prize de aer in fata (trei in zona superioara si una in partea de jos) si sase extractoare in spate care permit o circulatie excelenta a aerului. Mie personal imi plac castile cu o ventilatie cat mai buna iar vara, in oras pe 30 – 35 de grade e clar nevoie de o casca foarte bine ventilata. SHOEI NXR pur si simplu exceleaza si chiar daca nu am folosit casca la temperaturi mai mari de 28 de grade, din experienta avuta in cele 2 luni sunt convins ca acest sistem de ventilatie va face fata si pe temperaturi mai ridicate.

Testand si analizand aceasta casca m-am tot gandit cum s-o definesc si cred ca SHOEI NXR ar putea fi comparata cu acel coleg de clasa care a facut intotdeauna totul bine. Este un student perfect pentru ca tot ceea ce ofera este de succes. Compacta, usoara, confortabila, frumoasa si disponibila in diferite culori si cu diferite grafice. Poate nu toti veti fi de accord cu mine, asa ca cei care nu ma cred pe cuvant sunt invitati la sediul MotoSUPORT.ro sa vada si de ce nu sa testeze casca pe care am testat-o eu.

Sper ca informatiile furnizate mai sus sa va ajute in alegerea castii perfecte pentru nevoile si cerintele voastre.
Pana data viitoare va urez ASFALT USCAT si nu uitati ca cea mai buna investitie este in siguranta si benzina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.