Test drive cu Yamaha MT-09 2

Yamaha prezinta gama MT sub sloganul „The dark side of Japan" si probabil au fost putin inspirati din filmul Transformers – Dark of the moon atat ca si slogan cat si la design. Mie personal asa mi se pare prin formele si designul modelelor MT-07, MT-09 si in special MT-10 (sau poate sunt eu fan inrait Transformers si vad roboti peste tot). Dar lasand la o parte aceasta parere am sa incerc sa scot din intuneric acest model deoarece pe mine a reusit sa ma impresioneze. 

Ce ziceti? Seamana cu niste roboti veniti de pe Cybertron?

Yamaha MT-10

Yamaha MT-09

Yamaha MT-07

Prietenii si clientii care ajung sa ma cunoasca, stiu ca nu sunt un amator al motocicleteleor japoneze desi pana acum v-am prezentat doar astfel de brand-uri. Imi plac si apreciez fiabilitatea lor, am si detinut 2 modele Yamaha YZF-R6 si Honda Varadero, dar nu pot spune ca ma atrag in mod special. Nu am sa dau detalii depre brand-ul care a reusit sa ma impresioneze cel mai mult, dar va pot spune ca Yamaha MT-09, in cele circa 7 ore de plimbat, a reusit sa-mi ofere aproape toate senzatiile pe care eu personal le caut la o motocicleta naked. Toti stim deja ca motocicletele japoneze sunt cele mai des intalnite pe strada oriunde am merge si acest lucru se datoreaza raportului calitate/pret pe care uzinele nipone il practica. Binenteles cand vorbim de performante trebuie sa stim la ce model ne uitam. Daca calitatea constructie japoneze este una impecabila, asta nu inseamna ca toate modelele pe care le produce Yamaha sunt la fel de performante sau dispun de acealsi caracteristici tehnice. 

Am mentionat acest lucru deoarece MT-09 se afla undeva la mijloc. Clar nu este un model entry level dar nici unul de top. Nici nu este prezentat ca fiind varful de gama dar are cateva caracteristici imprumutate de la fratele mai mare MT-10. Nu am sa fac o comparatie intre cele doua modele asa ca am sa ma focusez strict pe modelul cu care am avut placerea sa petrec cateva ore.

Faimosul motor tricilindric

Nu este o noutate si sunt sigur ca multi deja au auzit de renumele pe care acest motor il are. Acum cateva saptamani am testat Yamaha TRACER 900, model echipat cu acelasi motor ca si MT-09 si model care la fel a reusit sa ma fascineze. Probabil din cauza acestui motor tricilindric, care-ti ofera un control extraordinar asupra aceleratiei indiferent undei te-ai afla in plaja de turatie, am ajuns sa indragesc aceste modele si sa-mi doresc sa testez inclusiv pe varul venit din alta lume si anume modelul NIKEN

Date tehnice:

  • Motor: 3 cilindri in linie, racit cu lichid, 847 cmc
  • Putere: 115 CP la 10.500 rpm
  • Cuplu: 87,5 Nm la 8.500 rpm
  • Transmisie: cutie cu 6 trepte, ambreiaj multidisc in baie de ulei, finala prin lant
  • Cadru: tip diamant din aluminiu
  • Suspensii: fata furca inversata, cursa 137 mm, spate monoamortizor cu parghii, cursa 130 mm
  • Frane: fata 2 discuri de 298 mm, etriere cu 4 pistonase, spate disc de 245 mm, etrier cu 2 pistonase
  • Masa proprie: 188 kg la plin
  • Pret: 8.950 euro – www.motoland.ro

Povestea si parerea mea:

Avand din nou oportunitatea sa testez o motocicleta pusa la dispozitie de MOTOLAND, dealerul oficial Yamaha la Cluj-Napoca, am profitat si asa cum deja stiti am urcat pe acest frumos model si am pornit fara sa am o destinatie anume. In momentul in care m-am asezat pe sa am gasit primul si singurul minus al acestui model – dupa parerea mea. Pozitia fata de ghidon e una buna dar ce m-a deranjat a fost chiar saua. Stand pe loc, cu ambele picioare pe asfalt, saua jeneaza putin iar acest lucru ma deranjeaza la toti producatorii de motociclete, care prefera sa vanda ca si accesoriu o sa cu design confortabil. Nu este primul producator care practica acest lucru si probabil saua care vine montata din fabrica este gandita pentru pilotii mai scunzi . Nu ma intelegeti gresit. Saua are o forma frumoasa iar materialul se vede clar ca este unul calitativ insa „buretele" sau materialul din interior este foarte subtire si o data ce te lasi pe el iti da senzatia ca te-ai asezat pe o scandura. In partea din fata este foarte ingusta si cu toate acestea daca stai mai mult timp pe loc cu siguranta devine deranjant.

Intradevar in momentul in care pornesti de pe loc si ambele picioare sunt pozitionate pe scarite acest disconfort dispare. Pozitia pe care acest model o impune este una de supermoto, ceea ce mi-a placut si a fost extrem de usor de manevrat prin oras. Fiind o motocicleta usoara (193 kg la plin) si avand acest avantaj al pozitie a fost o adevarata placere sa ocolesc diverse obstacole. Cu siguranta incepatorii si pasionatii slalomului vor fi cei mai fericiti din acest punct de vedere.

Ce este de retinut este faptul ca la acest pret avem o motocicleta cu cateva carcateristici care avantajeaza orice rider si anume: sistem de schimbare rapida QSS – sistem care ofera o schimbare mai rapida in treapta superioara, ambreiaj de tip"asistenta si anti-hopping" – pentru o intrare mai stabila in viraje, sistem comutabil de control al tractiunii TCS, suspensie reglabila pentru pilotare sportiva si trei moduri de putere D-MODE. Am mentionat aceste lucruri deoarece eu am profitat de prezenta lor si m-am jucat putin cu aceste setari sa vad daca intradevar exista diferente notabile iar concluzia a fost exact asa cum am sperat – DA…diferentele le-am simtit desi nu sunt fan al vitezei sau al mersului intr-o roata. 

Cu ajutorul sistemului D-MODE se poate alege una dintre cele trei harti care controleaza raspunsul motorului atunci cand accelerezi: STD – standard (harta intermediara), A – harta cea mai agresiva si B – cea mai cuminte harta. Pe modul A motocicleta devine o bestie iar raspunsul motorului este foarte rapid si este cam imposibil sa accelerezi fara sa simti smucitura zdravana de putere.

Pe autostrada automat pozitia pe motocicleta a fost una diferita si aici ma refer din nou la sa. Fiind destul de inalt ( 185m si 80 kg ) a trebuit sa ma mut putin mai in spate pe sa pentru a incerca sa stau mai aplecat. Chiar daca saua este destul de lunga nu stiu cum ar sta pasagerul in acest caz. Cu siguranta nu foarte comod daca nu pastrezi pozitia pe care MT-09 ti-o impune initial. Din pacate nu am avut cu cine sa testez acest aspect si e posibil sa ma insel si chiar ii rog pe cei care au fost pasageri pe acest model sa lase un comment.

Lasand la o parte disconforul pe care eu l-am simtit in ceea ce priveste saua (poate altcineva nu va simtit la fel) sa nu uitam ca MT-09 isi spulbera concurenta. Nu am sa dau exemple dar daca am compara cateva modele din categoria naked de la alti producatori, cu modelul din povestea noastra acesta ar castiga detasat. Spun asta deoarece MT-09 este mai usor (cu pana la 28 kg mai usor comparat cu Kawasaki Z900 comparat la plin) si vine cu mai multe dotari. Diferenta de pret este una nesemnificativa pentru cineva care dispune de suma necesara pentru o astfel de achizitie.

Pana acum minusul este doar unul (saua) iar plusurile sunt evidente. Probabil multi dintrei voi imi veti da dreptate cand spun ca de data aceasta Yamaha a reusit sa dea personalitate modelelor din categoria naked. Designul compact si modern impreuna cu caracteristicile tehnice au reusit sa faca din acest model una dintre cele mai apreciate si vandute motociclete. 

Nu pot spune ca-mi doresc sa achizitionez acest model din princina preferintelor personale, dar cu siguranta cei care sunt in cautarea unei motociclete noi din categoria naked, motocileta care sa fie fiabila, jucausa, sportiva, cu multe dotari si produsa in Japonia, trebuie sa incerce sau macar sa studieze putin acest model inainte sa achizitioneze altceva. Asadar concluzia finala este una foarte clara pentru mine: Yamaha MT-09 merita toata atentia si respectul nostru.

Test drive cu Yamaha MT-09
4.7 (93.25%) 83 vote[s]

2 Comments

  1. Frumos review, dar pe alocuri pare mai mult reclama, decat un test drive pe bune. De cateva ori te-ai „abtinut” din a da nume de alte marci. De ce? Chiar mi-ar fi fost interesant sa stiu ce brand te-a impresionat cel mai mult, si cu ce alte motoare ai compora MT-09, si cum se pozitioneaza acesta fata de concurenta.

    Cele bune!

    1. Salut Sergiu. Ma bucur ca ti-a placut review-ul. Nu am vrut sa fac o comparatie directa in acest articol deoarece comparatia va urma intr-un articol separat, unde ma voi axa stric pe comparatie cu alte modele de la alti producatori. Review-ul despre MT-09 am vrut sa fie strict legat de parerea mea despre acest model. Cred ca atunci cand compari doua sau mai multe modele parerea si-o creeaza fiecare dupa preferintele si caracteristicile pe care le cauta. MT-09 va fi comparat cu Kawasaki Z900 si pentru ca sunt fan DUCATI voi face comparatia si cu Monster 821 chiar daca acest model nu este un concurent direct ca si specificatii tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.